Dacă vă gândiți la ce să citiți vara aceasta, „Ultima zăpadă” poate fi o sugestie potrivită. Un roman de debut scris bine, un caz ciudățel, vechi de câteva decenii, dar care nu e rezolvat definitiv cum ar părea la început și câteva personaje bine construite, inclusiv cele negative, cum e cazul mamei personajului principal.
Subiectul cărții nu e complicat. Joe e un tânăr care provine dintr-o familie cu multe probleme. Are un frate autist care nu se poate descurca singur și care locuiește cu mama lor, o femeie alcoolică, violentă, răutăcioasă și egoistă. Joe lucrează pentru a-și plăti facultatea și are o mulțime de remușcări pentru că și-a lăsat fratele în grija mamei. Una dintre temele pentru facultate e cea de a scrie biografia unui om real, așa că apelează la un azil de bătrâni și prima sugestie oferită la recepție pare incredibil de ofertantă. Un bătrân extrem de bolnav, eliberat recent din închisoare și condamnat pentru o crimă terifiantă. Așa că numai potrivit pentru o poveste pe cinste!
Bătrânul acceptă provocarea, însă se declară nevinovat, la fel cum susținuse și cu câteva decenii în urmă. Pe măsură ce citim, ne dăm seamă că există unele semne de întrebare privind rezolvarea cazului de către poliție, așa că Joe se transformă din biograf în detectiv particular, entuziasmat de posibilitatea de a-l reabilita pe Carl, bătrânul de care vă spuneam. Joaca de-a detectivul dă rezultate, însă îl pune pe Joe în situații extrem de periculoase. Și nu doar pe el.
Așa cum am scris la început, „Ultima zăpadă” este un roman scris bine, cu o poveste tentantă, bine construită până spre final. Cititorii atenți vor ghici capacanele și finalul posibil, însă asta nu șterge din impresia bună pe care o veți avea după ce l-ați terminat de citit.
