„Știi, când o să am... s-ar putea să strig numele altui bărbat; te deranjează? S-ar putea să-l strig în gura mare.” Aceasta este prima replică din prima variațiune (Perna de piatră), care deschide cel mai nou volum de povestiri semnat de Haruki Murakami. Spun variațiune deoarece titlul ales de Murakami reflectă tema întregului volum: Eu. Nu orice Eu însă, ci „Eu, Haruki Murakami, în opt ipostaze diferite, aceeași temă, învelită într-o armonie a ficțiunii”.
Întocmai ca în cazul genului muzical de temă și variațiuni, acest volum propune încă de la început o temă, o idee ce urmează a fi prelucrată pe parcursul întregii lucrări, transformată în opt ipostaze diferite (în interiorul cărora, însă, vom recunoaște mereu tema); opt capricii, care aduc aminte de cele 24 de capricii pentru vioară solo, compuse de Niccolò Paganini. Haruki Murakami se asigură, încă de la început, că nu vom striga numele altui bărbat, al altui scriitor, că nu vom uita tema propusă. Paralelă este cu atât mai revelatoare încât Murakami a studiat pianul în tinerețe, este pasionat de jazz și chiar a deschis la un moment dat un bar cu specific de jazz (Peter Cat) în Kokubunji, municipiu din vecinătatea Tokyo-ului.
În Perna de piatră se evocă o iubire pasageră din studenția lui Murakami; tânăra fără nume, îndrăgostită de alt bărbat, are o aventură de o noapte cu tânărul Haruki (pe atunci acesta avea 19 ani). Tânăra poetă scriitoare de tanka (poem tradițional japonez însumând 31 de silabe împărțite în versuri de câte 5-7-5-7 silabe) îi lasă drept cadou și amintire un volum de astfel de poeme, o serie de foi legate cu sfoară sau, așa cum se exprimă autorul volum publicat în regie proprie.
Crème este un episod fantastic trăit de Haruki în anul său de rōnin (inițial însemnând samurai fără stăpân, termenul este astăzi folosit pentru a desemna tinerii absolvenți de liceu care nu au intrat în același an la facultate, așteptând admitere următoare): acest este invitat la recitalul de pian al unei foste colege de liceu. Dând curs acestei invitații, el ajunge într-o locație pustie unde întâlnește un bătrân care-i lansează provocarea imposibilă de a-și imagina un cerc fără circumferință și cu mai multe centre. Haruki ratează atât recitalul, cât și provocarea enigmatică a bătrânului. În povestiri precum With the beatles sau Carnaval ne este dezvăluită diversitatea gusturilor muzicale ale lui Haruki Murakami, acesta acordând la fel de multă atenție și ascultând cu același entuziasm atât pop-rock-ul anilor '60, cât și miniaturii de pian a lui Robert Schumann, Carnaval, scrisă în 1835. Poeme pentru Yakult Swallows relevă pasiunea autorului pentru baseball și simpatia pentru o echipă mediocră a vremii, echipă pentru care a și scris și publicat în regie proprie o colecție de poeme, drept omagiu.
Despre una din plăcerile (ne)vinovate ale autorului (plăcere de care acesta afirmă că simte o mare jenă) aflăm din povestirea Persoana întâi singular: aceea de a se îmbrăca la costum și de a ieși foarte elegant în oraș sau doar pentru a se admira în oglindă, atunci când soția e plecată de acasă. Acesta alătură imaginea sa la costum cu actul inofensiv, dar oarecum condamnabil, de a-ți cosmetiza CV-ul. Cea mai fantastică povestire din volum se numește Confesiunile unei maimuțe din Shinagawa. Din cauza frustrării sexuale prelungite, o creatură antropoidă înzestrată cu abilitățile vorbirii și ale rațiunii recurge la o metodă ciudată pentru a-și satisface pofta: fiecărei femei de care se va îndrăgosti, maimuța îi va fura actul de identitate și, odată cu acesta (și împreună cu o fantastică putere ezoterică de concentrare) îi va fura și numele, victima ajungând să-și dezintegreze eul, identitatea și întreaga personalitate. Charlie Parker interpretează bossa-nova este o farsă pe care Haruki Murakami a făcut-o, în tinerețe, unei mici comunități muzicale de pasionați ai jazz-ului. Cu alte cuvinte, acesta scrie o cronică detaliată și plină de entuziasm despre un album inexistent al lui Charlie Parker, binecunoscutul saxofonist de jazz. Albumul ar fi cuprins reinterpretări ale lucrărilor sale în manieră de ritmuri și armonii de bossa nova. După mulți ani, însă, aflat la New York, Haruki Murakami dă peste acest album, pe suport de disc de vinil. Avem de a face cu o continuare ingenioasă a unei farse elaborate? Rămâne să descoperim acest fapt în acest fantastic volum cvasi-autobiografic.
