Probabil unul dintre cele mai celebre volume scrise despre experiența lagărelor naziste, „Omul în căutarea sensului vieții” nu e doar un volum de memorii despre unul dintre cele mai crunte episoade din istoria umanității, ci și un argument în favoarea teoriilor autorului privind logoterapia.
Viktor E. Frankl a supraviețuit vieții în lagăr și unul din motivele esențiale ale supraviețuirii e pus pe seama ideii de „sens al vieții”. Atunci când stresul psihic și fizic erau atât de mari încât nu se întrezărea nicio șansă de eliberare din lagăr, o idee, un scop final a reușit să-l facă să lupte în continuare. De altfel, Frankl scrie despre faptul că atunci când prizonierii nu mai găseau sens vieții, nu mai sperau și nu aveau un motiv să trăiască, mureau pe capete. Găsirea unui scop, a unui motiv pentru care să lupți e o coordonată principală a amintirilor lui Frankl și a descrierilor sale din anii de prizonierat. Cu toate acestea, norocul, întâmplarea, ajutorul oferit de alții au contat poate la fel de mult ca și speranța că va putea ieși în viață pe porțile lagărului la final. Ca și în memoriile lui Primo Levi, uneori alegerile destinului sunt mai puternice decât alegerile personale și acele mici întâmplări au făcut diferența dintre cei care au supraviețuit și cei care au murit de foamete, epuizare sau trimiși către camerele de gazare.
Ediția aceasta conține pe lângă mărturiile din lagăr, câteva prefețe și câteva eseuri introductive în logoterapie, această tehnică terapeutică prin care Frankl a reușit de-a lungul timpului să vindece o mulțime de pacienți. Experiența supraviețuirii lagărelor probabil că e unul dintre argumentele decisive în favoarea teoriei autorului, însă cartea merită citită și de cei care nu sunt adepții logoterapiei sau nu știu despre ce e vorba. Până la urmă, citim mărturia unui om care a reușit să treacă peste ororile lagărului și peste trauma pierderii întregii familii. Aproape că e neomenesc efortul necesar supraviețuirii unor astfel de experiențe.
