Un medic e repartizat în anul 1984 într-un post în Deltă, chiar la Mila 23. Proaspăt absolvent, are entuziasmul și naivitatea începătorilor. Delta e dură, periculoasă, însă ascunde o colectivitate retrasă, dar inimoasă. Suntem în plină perioadă de criză a comunismului: medicamente puține, instrumente la fel. Bolile, rănile se tratează așa cum se poate, improvizațiile sunt la ordinea zilei. Însă oamenii știu deja lucrul acesta și se descurcă cum pot. Iar postul de medic e unul stimat și apreciat de întreaga colectivitate.
Volumul e scris sub forma unei cărți de memorii, cu capitole scurte, fiecare capitol rememorând o întâmplare. Unele vesele, altele palpitante, multe dintre ele recuperatoare prin detaliile și personajele descrise. Însă în tot volumul există un singur personaj bine conturat, și acela e povestitorul. Biografia povestitorului seamănă cu cea a autorului, așa că nu știm de fapt ce e ficțiune și ce ține de memoria autorului, care inevitabil ficționalizează propria biografie. Însă oricum am citi volumul, care, trebuie spus, curge ușor și lasă o impresie pozitivă, micile întâmplări din el construiesc un soi de istorie a ținutului și a oamenilor pe care medicul de țară i-a cunoscut în perioada petrecută acolo. Fără prea mult nerv și tensiune însă, intriga își duce cititorul în anii grei ai ultimului deceniu comunist. Unele bancuri, unele întâmplări sau zvonuri, unele remarci politice sau moralizator-ironice țin totuși de spațiul deja mult cunoscut al memoriei colective, ceea ce dă senzația de „ciorbă reîncălzită” și nicidecum de proză.
Însă citit până la final (un final venit destul de brusc, neașteptat pentru desfășurarea poveștilor de până atunci), „Mila 23” pare o carte potrivită pentru cineva care a descoperit anii aceia doar din manualele școlare. Pentru ceilalți cititori, mai căliți cu literatura și istoria vremurilor, volumul de „memorii” oferă două-trei ore de lectură agreabilă.