O să încep cu titlul, care însumează în doar două cuvinte tema întregului volum. Jocul îngerului însă însumează mai multe fire narative, care sunt țesute cu grijă folosindu-se la bază vraja thrillerului. Avem un ritm alert, momente de groază, dar și o mulțime de pasaje descriptive de mare calitate.
Pentru mine acest roman a fost o călătorie hipnotizantă în Barcelona anilor 1920, unde m-am lăsat sedusă, din nou, de stilul strălucitor și inconfundabil al lui Zafon. Cimitirul Cărților Uitate dă naștere unui nou destin misterios, ce dansează pe prăpastia dintre viață și moarte. Partea de thriller nu părăsește în niciun moment paginile romanului, care sunt presărate pe alocuri cu doze închegate de misticism și filozofie.
Pentru o carte de o așa profunzime aparte, Jocul îngerului se citește rapid, având un ritm antrenant, ce te invită să asisți la spectacolul captivant unde destinul stă în puterea peniței de scris și unde întunericul înghite lumina, iar speranța cu greu încearcă să își facă foc printre crăpături. Dragostea este singura pată de culoare, atât cea pentru cărți, cât și cea pasională.