Un roman de mici dimensiuni, însă suficient de straniu și ermetic. De altfel, cititorii lui DeLillo știu deja că romanele sale nu se citesc ușor și invită de cele mai multe ori la o relectură. Iar „Arta corpului” e un astfel de roman care deși nu are mai mult de 150 de pagini și nu se citește extrem de greu rămâne cumva închis în fața cititorului.

Povestea romanului e relativ simplă. O artistă trăiește pentru 6 luni de zile alături de soțul ei, mai în vârstă, regizor cunoscut, într-o casă de vacanță, la malul mării. Soțul se sinucide, și Lauren, artista de care vă spuneam, e nevoită să-și trăiască zilele de după moartea soțului în singurătate și suferință. Fiecare gest, fiecare loc și obiect din casă îi aduc aminte de prezența bărbatului. Însă, într-una din zile, descoperă un copil într-una din camerele de la etaj. Un copil cu o înfățișare de adult, taciturn, nepotrivit cu lumea lui Lauren.

Cititorul nu știe dacă această apariție e reală, dacă e un soi de fantomă sau un nebun evadat dintr-un ospiciu, sau e doar imaginația femeii suferinde. Dialogurile cu tânărul copil sunt stranii și greu de înțeles. Nu știm nimic despre acest băiat apărut peste noapte în casa de vacanță, însă prezența lui o va ajuta pe Lauren să treacă peste momentele de singurătate și să-și descopere mai bine trupul și mișcările lui pentru a pregăti un nou spectacol.

Don DeLillo oferă cititorilor un roman centrat pe intimitatea unui cuplu, pe micile gesturi, semne și vorbe aruncate între protagoniști. Ce e important, ce se pierde în dialog, ce oferă stabilitate și semnificație într-o relație de iubire, iată multe întrebări care pot să-și găsească răspuns în aceste pagini.